Beneficiar: Colegiul Național Constantin Cantacuzino Târgoviște

Durata proiectului: 12 de luni
Perioada de implementare:
01.12.2020 – 30.11.2021
Țările în care se realizează mobilitățile:
Spania, Finlanda, Estonia

,,Una dintre cele mai mari provocări adresate tuturor este ca toți copiii să aibă un start egal. Dacă vii dintr-o familie bogată în România, ai foarte multe uși deschise. Reușești orice ar fi. Reușești chiar și dacă nu ai cea mai bună educație. Dar dacă vii dintr-o familie dezavantajată, ai o singură șansă în viață, iar aceasta este un profesor bun și o școală bună.”

                                                             (Andreas Schleicher, director pentru OECD)

Grup țintă: cadre didactice ale CNCC – învățători, profesori de limba română, de limba engleză, limba franceză, matematică, fizică, bilogie, cadre didactice membre ale consiliului de administrație, responsabili ai colectivelor de lucru de la nivelul ariilor curriculare

OBIECTIVUL GENERAL:

Îmbunătățirea calității educației oferite de CNCC prin dezvoltarea competențelor de bază ale elevilor (citire-lectură, matematică și științe, competențe globale), implicit îmbunătățirea rezultatelor la evaluările naționale la clasele a II-a și a VI-a și la o eventuala testare PISA.

OBIECTIVE SPECIFICE:

Fiecare cadru didactic beneficiar al unui stagiu de formare va realiza:

O1. familiarizarea elevilor de clasele a II-a și a VI-a cu activități de învățare în concordanță cu itemii de tip PISA în vederea corelării predării-învățării cu acest tip de evaluare;

O2. creșterea performanțelor individuale ale elevilor la Evaluarea Națională clasele a II-a și a VI-a, prin implementarea planurilor personalizate de învățare;

O3. integrarea în activitățile de dezvoltare a organizației a exemplelor de bună practică din punct de vedere al conținutului formării, al egalității de șanse pentru elevi și al practicilor de succes în sistemele educaționale din țările gazdă.

Stagii de formare:

CURS 1 Problem Solving and Task Based Learning: Innovation in the Classroom”

Acesta formare va conduce la învățarea bazată pe sarcini de lucru, nu prin memorare, ci prin folosirea de instrumente și tehnici inovatoare, prin proiecte care vor dezvolta gândirea critică și laterală a elevilor. Cadrele didactice vor învăța cum să-și organizeze lecția într-un mod mai activ, concentrându-se în primul rând pe învățarea prin practică. Participanții vor fi implicați activ în realizarea activităților bazate pe rezolvare de probleme și proiecte. Abordarea mai creativă în clasă înseamnă mai multă inovație; elevii trebuie să încheie lecția cu rezultatul, produsul concret al învățării lor.

CURS 2 “PISA – Secrets of Finnish and European education systems!”

Participând la acest curs, cadrele didactice se vor familiariza cu structura testelor PISA, vor învăța cum funcționează sistemele de educație ale țărilor cu cele mai bune rezultate PISA, cum este Finlanda, vor compara sistemele de educație europene cu cele din Asia și vor conștientiza importanța evaluărilor PISA în educația de azi, vor prelua moduri practice pentru a pregăti elevii și pentru testarea PISA în varianta digitală. De asemenea, vor fi pregătiți din punct de vedere al curriculumului, având acces la ghiduri suport. Profesorii vor afla tehnici și metode de predare menite să îi ajute atât pe elevii cu nevoi speciale, cât și pe cei înzestrați, dar și metode inovative menite să îi motiveze pe tinerii din noua generație.

CURS 3 “Education in Finland and/or Estonia: Original Best Practices Benchmarking in Schools”.

În urma acestei formări, participanții vor compara sistemul de învățământ românesc cu sisteme de învățământ recunoscute în Europa pentru cele mai bune rezultate la evaluările PISA. Vor studia subiecte precum benchmarking, abilitățile secolului al XXI-lea, învățarea individualizată, învățarea/evaluarea digitală, dezvoltarea europeană a curriculumului școlar. Cadrele didactice beneficiare vor participa la întâlniri cu experți în domeniul educației, cu profesori și directori ai unor școli din Estonia și Finlanda, vor avea acces la cele mai bune practici în domeniul educației și formării. Se vor deprinde cu teste digitalizate, de tip PISA, Estonia fiind țara cea mai digitalizată din Europa, dar si cu alte tipuri de cercetări/evaluări internaționale. Testarea PISA din 2018 a inclus pe lângă itemii care vizează competențele de citire-lectură și matematică-științe și itemi care evaluează competențele globale ale elevilor și măsura în care școlile sunt pregătite să dezvolte la elevi această categorie de competențe. Cadrele didactice vor fi sprijinite să înțeleagă mai bine fenomenul globalizării, să găsească soluții pentru a dezvolta la elevi competențe de a conviețui cu ceilalți, acceptând diferențele sociale, culturale, religioase.

Dosarul de candidatură a cadrelor didactice va conține:

  1. Cerere tip de înscriere;
  2. Declarație de angajament;
  3. CV Europass;
  4. Adeverință privind stabilitatea pe post/catedră;
  5. Scrisoare de intenție.

Cerere de înscriere la mobilitate

Declarație-angajament

Calendarul desfășurării concursului de selecție:

Depunerea candidaturilor13-14 decembrie 2020
Lb. engleză – probă scrisă 
T.I.C.         – probă practică 
15 decembrie 2020
16 decembrie 2020
Afișarea rezultatelor 17 decembrie 2020
Depunerea contestațiilor18 decembrie 2020, ora 12
Rezultate finale18 decembrie 2020, ora 14